Călătorie interioare

Ce-nseamnă a fi special? Fiecare om e special în felul lui. Întâlnim oameni pe parcursul acestei călătorii care ne marchează sau de la care avem multe de învăţat. Unii ne învaţă ce înseamnă dragostea, alţii dezamăgirea, unii ne îmbracă cu bunătate şi recunoştinţă, fericire, dăruire, alţii cu tristeţe şi amăgire. Dar toţi oamenii au ceva special: lecţia de viaţă pe care ne-o oferă gratuit în acel moment, în acel timp, în acea secundă, trebuie doar să o învăţăm. Să o învăţăm nu pentru a nu repeta aceleaşi scheme, ci să acceptăm că suntem diferiţi, avem temeri, avem dorinţe, avem trecut, incertitudini, deconstrucţii emoţionale, greşim şi să nu ne fie ruşine că greşim. Suntem speciali şi asta trebuie să ne întărească pentru a depăşi orice obstacol în drumul vieţii, pentru a ne îmblânzi şi a descoperi fiecare însuşire pozitivă. Să conştientizăm că noi suntem transformarea stărilor emoţionale.

De câţiva ani am tot aplicat intervenţia recunoştinţei. La început, credeam că sunt doar vorbe în vânt. „Recunoştinţă, recunoştinţă, dar până când?” Şi, totuşi, de mici suntem învăţaţi să mulţumim, „Mulţumesc pentru masă. Mulţumesc pentru cadou. Mulţumesc.” Şi, nu-i aşa, că după ce aţi mulţumit, persoana din faţa voastră îşi schimbă radical mimica feţei, comportamentul, atitudinea? Chiar şi când eşti la cumpărături, într-un supermarket anume, şi la casă dai de o doamnă nervoasă, agitată, iritată de program, aglomeraţie sau de vreun client dificil, şi tu vii şi-i multumeşti, zâmbindu-i. Dintr-o dată faţa i se luminează, şi devine mai calmă şi cooperantă. Pentru că oamenii au nevoie de zâmbet şi recunoştinţă. Oamenii au nevoie să fie apreciaţi. Oamenii au nevoie de bunătate.