Posted inArticole psihologice Sertarul cu creaţii
Philantropia – Poartă balerinii cu aripi
Da. Mai. Curaj. Trei cuvinte pentru zilele în care uiți să mergi mai departe Chiar…
O relație mai sănătoasă cu banii: când banii nu mai sunt o sursă de frică, vinovăție sau control
Banii fac parte din viața noastră de zi cu zi. Plătim facturi, cumpărăm lucruri de…
Posted inArticole psihologice Călătorie interioare
Nunchi și inteligența emoțională: ce ne învață psihologia și cultura coreeană
În cultura coreeană există un cuvânt care nu are un echivalent perfect în limba română: Nunchi (눈치). Tradus literal, înseamnă „a măsura cu ochii”, însă sensul său este mult mai profund. Este abilitatea de a observa ceea ce nu este spus, de a citi emoțiile, contextul și dinamica dintre oameni.
Într-o lume în care suntem încurajați să vorbim mult, Nunchi ne invită să observăm mai mult.
Dar unde se întâlnește acest concept cu psihologia și, mai ales, cu inteligența emoțională?
Ce este Nunchi?
Imaginează-ți că intri într-o încăpere. Nimeni nu spune nimic, dar simți imediat că ceva s-a întâmplat. Observi privirile, postura oamenilor, tonul conversației sau liniștea dintre cuvinte.
Aceasta este esența lui Nunchi.
Nu este o abilitate misterioasă și nici un „al șaselea simț”, ci o combinație de:
- observare atentă;
- sensibilitate la context;
- interpretarea limbajului nonverbal;
- adaptare socială.
În cultura coreeană, dezvoltarea acestei capacități începe încă din copilărie și este considerată importantă pentru armonia relațiilor.
Nunchi și inteligența emoțională
Posted inArticole psihologice Călătorie interioare
Frica de abandon: cauze, simptome și soluții terapeutice
„Cea mai profundă teamă nu este că vom fi singuri, ci că nu vom fi suficient de valoroși pentru a fi aleși.”
Rana de abandon este una dintre cele mai frecvente răni emoționale întâlnite în cabinet. Ea nu apare doar atunci când un părinte pleacă fizic din viața copilului, ci și atunci când copilul nu se simte văzut, înțeles, protejat sau iubit necondiționat. De multe ori, persoanele care poartă această rană devin adulți care iubesc intens, se tem să nu piardă relațiile importante și ajung să își măsoare valoarea prin ochii celorlalți.
Ce este rana de abandon?
Rana de abandon reprezintă o experiență emoțională profundă prin care persoana dezvoltă convingerea că va fi părăsită, respinsă sau că nu este suficient de importantă pentru a fi iubită.
Nu este neapărat despre ceea ce s-a întâmplat, ci despre felul în care copilul a trăit experiența.
Un copil poate avea ambii părinți prezenți fizic și, totuși, să simtă abandon emoțional.
Posted inArticole psihologice Călătorie interioare
Paris și retur. Despre ziua în care divorțezi de frică
Există oameni care își petrec viața fugind de frică. Și există oameni care ajung să trăiască alături de ea atât de mult, încât nici nu își mai imaginează cine ar fi fără ea.
În cabinet aud adesea:
- „Dacă nu mi-ar fi frică, aș pleca.”
- „Dacă nu mi-ar fi frică, aș spune ce simt.”
- „Dacă nu mi-ar fi frică, aș începe din nou.”
Dar rareori aud întrebarea care schimbă totul.
Ce se întâmplă dacă nu vreau, de fapt, să mă despart de frică?
Îmi imaginez frica asemenea unei persoane cu care ai călătorit ani întregi. Ați fost împreună peste tot. La primul eșec. La prima iubire. La primul refuz. La fiecare decizie importantă. La fiecare noapte în care nu ai dormit.
Cobori. Și tot cobori. Despre frica de a ne întâlni cu noi înșine.
Există câteva propoziții pe care le aud atât de des în cabinet, încât uneori am impresia că oamenii nu le rostesc unul după altul, ci că aceeași voce se așază în fața mea, purtând chipuri diferite.
- „Nu sunt suficient de puternic.”
- „Nu pot să mă schimb.”
- „Nu știu cine sunt și ce vreau.”
- „Nu înțeleg de ce am ajuns aici.”
De fiecare dată mă întreb dacă acestea sunt, într-adevăr, întrebările cu care au venit.
Sau dacă sunt doar felul în care suferința a învățat să vorbească.
Ani la rând am fost învățați că problema trebuie rezolvată. Să înțelegem, să analizăm, să găsim cauza, să reparăm. Și totuși, există momente în care explicațiile nu aduc liniște. Ele doar ne oferă iluzia că, dacă vom gândi suficient de mult, vom găsi ieșirea.
Mintea noastră este extraordinară. Calculează probabilități într-o fracțiune de secundă. Anticipează pericole, construiește scenarii, încearcă să prevină suferința înainte ca aceasta să existe.
Dar uneori, tocmai această inteligență devine colivia noastră.
Ne petrecem zile, luni sau chiar ani încercând să aflăm ce se va întâmpla dacă alegem un drum sau altul. Analizăm fiecare relație, fiecare decizie, fiecare posibil eșec. Ne spunem că suntem prudenți.
În realitate, poate că ne este doar teamă.
Nu de viitor.
Ci de întâlnirea cu noi înșine.
Pentru că există o întrebare pe care aproape nimeni nu își dorește să o privească prea mult timp:
Cine sunt eu atunci când nu mă mai ascund în spatele rolurilor mele?
