Pe urmele Cenușăresei: când povestea pe care am primit-o devine povestea pe care o trăim
Posted inCălătorie interioare Psihologie

Pe urmele Cenușăresei: când povestea pe care am primit-o devine povestea pe care o trăim

„Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”

Poate că aceasta este una dintre cele mai cunoscute promisiuni pe care le-am primit în copilărie.

Am crescut cu povești în care, după suficientă suferință, apare salvarea. Cenușăreasa își pierde pantoful, prințul îl găsește, ușa unei alte vieți se deschide și ceea ce părea imposibil devine posibil.

Dar ce se întâmplă atunci când creștem?

Ce se întâmplă când răsucim cheia în ușa propriei vieți și descoperim că nu intrăm într-un palat, ci într-o casă construită din poveștile pe care le-am primit?

Uneori, abia atunci începem să observăm că zestrea emoțională nu stă doar în lucrurile pe care le-am primit, ci și în felul în care am învățat să iubim, să ne protejăm, să ne temem și să ne privim pe noi înșine.

Odată ce răsucești cheia în ușa vieții

Posted inArticole psihologice Călătorie interioare

Nunchi și inteligența emoțională: ce ne învață psihologia și cultura coreeană

În cultura coreeană există un cuvânt care nu are un echivalent perfect în limba română: Nunchi (눈치). Tradus literal, înseamnă „a măsura cu ochii”, însă sensul său este mult mai profund. Este abilitatea de a observa ceea ce nu este spus, de a citi emoțiile, contextul și dinamica dintre oameni.

Într-o lume în care suntem încurajați să vorbim mult, Nunchi ne invită să observăm mai mult.

Dar unde se întâlnește acest concept cu psihologia și, mai ales, cu inteligența emoțională?

Ce este Nunchi?

Imaginează-ți că intri într-o încăpere. Nimeni nu spune nimic, dar simți imediat că ceva s-a întâmplat. Observi privirile, postura oamenilor, tonul conversației sau liniștea dintre cuvinte.

Aceasta este esența lui Nunchi.

Nu este o abilitate misterioasă și nici un „al șaselea simț”, ci o combinație de:

  • observare atentă;
  • sensibilitate la context;
  • interpretarea limbajului nonverbal;
  • adaptare socială.

În cultura coreeană, dezvoltarea acestei capacități începe încă din copilărie și este considerată importantă pentru armonia relațiilor.

Nunchi și inteligența emoțională

Posted inArticole psihologice Călătorie interioare

Frica de abandon: cauze, simptome și soluții terapeutice

„Cea mai profundă teamă nu este că vom fi singuri, ci că nu vom fi suficient de valoroși pentru a fi aleși.”

Rana de abandon este una dintre cele mai frecvente răni emoționale întâlnite în cabinet. Ea nu apare doar atunci când un părinte pleacă fizic din viața copilului, ci și atunci când copilul nu se simte văzut, înțeles, protejat sau iubit necondiționat. De multe ori, persoanele care poartă această rană devin adulți care iubesc intens, se tem să nu piardă relațiile importante și ajung să își măsoare valoarea prin ochii celorlalți.

Ce este rana de abandon?

Rana de abandon reprezintă o experiență emoțională profundă prin care persoana dezvoltă convingerea că va fi părăsită, respinsă sau că nu este suficient de importantă pentru a fi iubită.

Nu este neapărat despre ceea ce s-a întâmplat, ci despre felul în care copilul a trăit experiența.

Un copil poate avea ambii părinți prezenți fizic și, totuși, să simtă abandon emoțional.