Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)

Unii oameni colectionează gânduri, alţii comportamente, iar o parte iubiri. Sunt persoane care colecţionează lucruri, alte persoane se aruncă în experienţe sexuale.

Ce rămâne în urmă? Sentimentul de vinovăţie, îndoială, incertitudine, dezgust.

Ce înseamnă TOC?

TOC se caracterizează prin trăiri recurente neplăcute, involuntare, şi persistente care interferează nefavorabil cu activitătile zilnice şi se desfăşoară pe fondul unei pronunţate lucidităţi şi tendinţe la autrocontrol. Îndoiala, incertitudinea şi nehotărârea însoţesc simptomatologia.

Trăirile recurente din TOC sunt etichetate ca obsesii şi compulsii, acestea apărând cel mai des împreună şi fiind corelate.

Obsesiile sunt considerate trăiri subiective ca idei (gânduri), imagini (reprezentări) şi impulsuri (intenţii la act). Ele apar spontan, intruziv şi creează un intens disconfort trăit ca frică, ruşine, depresie, culpă, dezgust, iritare. Conţinutul lor e resimţit de subiect ca neobişnuit, ciudat, uneori absurd, oricum în dezacord cu opiniile şi convingerile sale. Aceste caracteristici exprimă egodistonia subiectului şi dorinţa sa de a se debarasa de ele. Uneori obsesiile exprimă o atotputernicie a gândirii (“prin gândul meu pot face rău altcuiva”) sau au un caracter “magic”.

Compulsiile sunt acte simple, comportamentale sau mentale, care şi ele se repetă în mare măsură involuntar, egodiston, parazitând psihismul şi ocupând mult timp din viaţa pacientului. Se consideră că între compulsii şi obsesii există o importantă legătură, majoritatea compulsiilor având ca rezultat detensionarea temporală a subiectului din starea neplăcută indusă de obsesii. De exemplu spălatul pe mâini linişteşte pe moment pacientul obsedat de contaminarea prin microbi sau verificarea în raport cu faptul dacă a făcut sau încheiat un lucru (de exemplu închiderea robinetului de gaz).

Compulsiile comportamentale sau “deschise” se pot manifesta şi ca acte ciudate mai complexe, înlănţuite conform unui algoritm, în cadrul “ritualurilor” obsesive. Acestea au uneori o “încărcătură” magică, în sensul că subiectul resimte că dacă nu îndeplineşte ritualul s-ar putea produce o nenorocire.

Principalele obsesii întâlnite în TOC sunt :

– obsesia de contaminare (cu microbi, murdărie, diverse substanţe);

– idea de a intenţiona un rău cuiva sau sieşi sau de a influenţa negativ prin propriile gânduri existenţa altora;

– idei blasfemiatorii;

– obsesii legate de dezordine;

– obsesii anormale somatice sau sexuale.

Un aspect special este îndoiala patologică care, alături de incertitudine şi nehotărâre străbate toată patologia TOC.

Principalele compulsii sunt :

  • spălatul pe mâini şi spălatul / curăţenia în general (corelate obsesiei de contaminare);
  • verificările repetitive (corelate ideilor agresive şi sexuale dar şi îndoielii, nesiguranţei, incertitudinii de a fi făcut sau nu un lucru);
  • compulsii de ordonare;
  • colecţionarismul;
  • aritmomania (număratul compulsiv);
  • ritualurile magice;

Diferenţa dintre Tulburarea obsesiv-compulsivă şi Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă

TOC – tulburare caracterizată prin gânduri excesive și comportamente repetitive

OCPD, pe de altă parte, este o tulburare de personalitate.

Spre deosebire de o tulburare de sănătate mintală care poate fi pe termen scurt și tratabilă, o tulburare de personalitate este o tulburare pe tot parcursul vieții care perturbă gândurile, comportamentul și starea de spirit.

Simptomele specifice celor cu OCPD includ:

  • Devotament obsesiv față de muncă care afectează alte activități
  • Fixare obsesivă asupra regulilor, listelor și detaliilor minore
  • Incapacitatea de a termina sarcinile din cauza perfecționismului excesiv
  • Obsesia codurilor morale și etice
  • Tendințe de tezaurizare

Tratamentul 

1. Evaluare clinică iniţială

Descriere generală a problemei. Terapeutul preia informaţiile legate de problemă aşa cum sunt ele prezentate de pacient în ansamblu. Este o descriere primară, fără a interveni analitic.

Analiză detaliată la nivel:

  • Cognitiv şi subiectiv – forma şi conţinutul obsesiilor, declanşatori, neutralizări mentale, conduită evitantă la nivel mental, percepţia sensului (rostului) gândurilor şi a comportamentelor
  • Emoţional – schimbările de dispoziţie (anxietate, depresie, disconfort), cum şi cu ce se asociază acestea
  • Comportamental – declanşatori, conduită evitantă, compulsii rituale, alte compulsii, întrebări de asigurare etc.
  • Fiziologic – declanşatori, schimbări fiziologice asociate cu manifestările obsesive şi compulsive

Istoric şi evoluţie

Afectare a funcţionării globale

2. Utilizarea de instrumente de evaluare

Observaţie sistematică

Evaluare standardizată – teste, scale clinice, inventare, chestionare etc.

Monitorizare şi auto-monitorizare – jurnale, grafice, feedback de la alte persoane

3. Tehnici de intervenţie cognitiv-comportamental

  • Expunere cu prevenirea răspunsului
  • Antrenamentul de habituare
  • Stoparea gândurilor
  • Dialogul socratic
  • Tehnici de respiraţie şi relaxare
  • Imagerie ghidata
  • Jocul de rol
  • Teme de casă, etc.

E nevoie de timp și răbdare pentru a vedea rezultate în tratamentul acestei tulburări!

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns