Posts by Maria Silaghi

S-au scurs luni de la despărțire, dar gândul la fostul partener încă domină. Te simți blocat(ă), te întrebi ce e în neregulă cu tine și de ce nu poți trece peste. Nu ești singur(ă)! Acest blocaj nu este o dovadă a slăbiciunii tale, ci un răspuns neuro-chimic și psihologic perfect normal la pierderea unei legături semnificative.

Relațiile sunt dependențe emoționale, iar separarea activează zonele din creier asociate cu durerea și recompensa. Iată cele patru motive psihologice principale pentru care nu poți uita o persoană din trecut:

1. Dragostea nu este doar un sentiment, ci o stare chimică. Creierul tău a dezvoltat o dependență reală față de partener.
   • Când erai cu acea persoană, creierul tău elibera dopamină, creând un circuit de recompensă. După despărțire, creierul intră în sevraj, căutând disperat „doza” de dopamină asociată cu amintirile plăcute. De aceea, te gândești obsesiv la momentele bune – mintea ta cere recompensă.
   • Schimbarea bruscă activează cortizolul (hormonul stresului), menținându-te într-o stare de alertă, unde creierul revine constant la sursa de siguranță pierdută (fostul partener) pentru a găsi confort.
2. Mintea urăște finalurile deschise și incompletitudinea.
   • Efectul Zeigarnik – acest efect psihologic arată că sarcinile neterminate sunt mult mai ușor de reținut decât cele finalizate. Dacă despărțirea a fost bruscă, neașteptată sau nu ai primit închiderea (closure) pe care o doreai, relația rămâne „neterminată” în subconștientul tău.
   • După despărțire, creierul tău aplică un filtru nerealist. Începi să-ți amintești doar părțile bune (excluzând certurile, frustrările, motivele reale ale despărțirii). Nu ți-e dor de persoana reală, ci de o versiune idealizată, perfectă, pe care ai creat-o în mintea ta. Această versiune idealizată este imposibil de uitat, deoarece nu a existat niciodată.
3. Despărțirea nu înseamnă doar pierderea unei persoane, ci și pierderea viitorului planificat cu acea persoană și frica de a nu găsi pe cineva la fel de familiar.
   • În relație, aveai un rol. Frica de abandon și lipsa de securitate se reactivează. Începi să te temi: „Voi fi singur(ă)? Voi găsi vreodată pe cineva care să mă înțeleagă așa?”
   • Partenerul era un punct de referință în viața ta (cu cine mergeai la evenimente, cu cine luai deciziile). Acum, trebuie să îți reconstruiești ancorele și structura vieții de la zero, iar această incertitudine este epuizantă.
4. Trecerea peste o despărțire este un proces de doliu (pierdere), similar celui declanșat de deces
   • Societatea tinde să nu valideze pierderea unei relații la fel de serios ca alte pierderi, forțându-te să te „reiei viața” rapid. Nu îți dai voie să parcurgi cele cinci etape ale doliului (negare, furie, negociere, depresie, acceptare).
   • Dacă ești blocat(ă) în faza de negociere, te gândești obsesiv: „Dacă aș fi făcut asta… dacă nu aș fi zis aia…”. Această negociere continuă îți menține viu rolul în relație și te împiedică să accepți realitatea finalului.

Ce poți face ACUM pentru a muta focusul?

Mulți oameni vin la terapie așteptându-se la o soluție rapidă sau la o poveste liniștitoare. Realitatea este că terapia este un proces profund și adesea inconfortabil de auto-descoperire. Părțile cele mai valoroase sunt, de obicei, și cele mai dificile.

A ști la ce să te aștepți te poate ajuta să depășești aceste obstacole și să transformi frustrarea în progres.

1. Cel mai mare obstacol în terapie nu este terapeutul sau problema, ci rezistența ta de a te confrunta cu tine însuți.
   • Este dureros să recunoști că ai contribuit la propriile suferințe. De exemplu, să accepți că ai rămas într-o relație toxică din frică sau că ai folosit evitarea ca mecanism de apărare. Terapeutul te va ajuta să vezi cum ai participat la crearea propriei realități.
   • Oamenii își construiesc identitatea în jurul traumei sau a narativelor familiare (de exemplu, „Eu sunt cel/cea care suferă”).
   • Este greu să renunți la această poveste, chiar dacă este dureroasă, pentru că înseamnă să intri într-un teritoriu nou, necunoscut, și să-ți reconstruiești identitatea.
   • A spune cu voce tare lucruri pe care nu le-ai mărturisit nimănui (rușine, vinovăție, gânduri interzise) este extrem de dificil. Deși cabinetul este un spațiu de siguranță, frica de judecată este reală și poate genera multă anxietate.

„Să te iubești pe tine însuți/însăți” este o frază pe care o auzim des, dar ce înseamnă ea cu adevărat? Pentru mulți dintre noi, înseamnă să ne asumăm un rol pe care părinții sau cei care au avut grijă de noi, nu l-au putut îndeplini: acela de a deveni propriul nostru părinte bun și sănătos.

Experiențele timpurii în care ne-a lipsit validarea, siguranța sau acceptarea ne pot programa să căutăm constant aceste elemente în exterior – în relații, muncă sau succese. Vestea bună este că putem învăța să ne vindecăm, asumându-ne conștient responsabilitatea pentru propriile nevoi emoționale.

O relație sănătoasă este esențială pentru bunăstarea emoțională și personală. O relaţie sănătoasă e bazată pe o relație interdependentă și matură, bazată pe încredere, respect și comunicare deschisă, în care ambele părți își păstrează identitatea.