Uneori, cel mai mare obstacol nu este ceea ce avem de traversat, ci ceea ce ne imaginăm că s-ar putea întâmpla pe parcurs.
Există momente în viață în care ne dorim să facem un pas înainte, dar ceva ne oprește. Poate fi teama de eșec, frica de a fi judecați, nesiguranța sau gândul că nu vom fi suficient de buni. Știm ce ne-am dori să facem, însă între dorință și acțiune apare un obstacol invizibil: frica.
Povestea următoare ne invită să privim mai atent felul în care frica ne influențează alegerile și să descoperim de ce nu trebuie să așteptăm să dispară complet pentru a începe să facem ceea ce contează pentru noi.
Povestea podului pe care nimeni nu îndrăznea să-l traverseze
Într-un sat liniștit, exista un pod îngust care lega două maluri ale unui râu. Oamenii îl traversau în fiecare zi. Pentru ei, era doar o cale de a ajunge dintr-un loc în altul.
Un tânăr, însă, se oprea întotdeauna înainte de prima scândură.
Privea apa de dedesubt, își imagina cum ar putea aluneca și simțea cum inima începe să-i bată mai repede. Cu cât se gândea mai mult la pericole, cu atât podul părea mai instabil, mai lung și mai greu de traversat.
— Mi-e teamă că voi cădea, spunea el.
Într-o zi, un bătrân care trecea prin apropiere l-a întrebat:
— Ai căzut vreodată de pe acest pod?
— Nu, a răspuns tânărul.
— Atunci de ce ești atât de sigur că vei cădea?
Tânărul a rămas tăcut pentru câteva clipe.
— Pentru că îmi imaginez ce s-ar putea întâmpla.
Bătrânul nu l-a certat pentru frica lui. Nu i-a spus că este slab și nici nu i-a promis că nimic rău nu i se poate întâmpla.
I-a propus doar atât:
— Astăzi, încearcă să pui un picior pe prima scândură. Nu trebuie să traversezi tot podul. Fă doar primul pas.
Tânărul a ezitat, apoi a făcut ceea ce i se propusese. Nu a ajuns pe celălalt mal, dar descoperise că putea să se apropie de ceea ce îl speria.
A doua zi, a făcut încă un pas.
Apoi încă unul.
Frica nu a dispărut dintr-odată. Uneori, simțea din nou nevoia să se întoarcă. Dar, de fiecare dată când înainta, descoperea ceva nou despre el însuși: putea să simtă teamă fără să renunțe imediat.
În cele din urmă, a traversat podul.
Podul nu devenise mai scurt. Apa nu dispăruse, iar posibilitatea de a întâmpina dificultăți nu fusese eliminată. Se schimbase însă relația tânărului cu propria frică. Nu mai considera fiecare gând înfricoșător o dovadă că nu va reuși.
Înțelesese că putea merge înainte chiar și atunci când nu avea certitudini.
Ce ne învață această poveste despre frică?
Frica este o emoție firească, având rolul de a ne pregăti pentru posibile pericole. Problema apare atunci când interpretăm orice incertitudine ca pe o amenințare și începem să evităm situații care sunt importante pentru noi.
În astfel de momente, nu doar situația în sine ne influențează comportamentul, ci și felul în care o interpretăm.
1. Gândurile nu sunt întotdeauna fapte
Tânărul era convins că va cădea, deși nu trăise niciodată această experiență. El confunda posibilitatea unui eveniment cu certitudinea producerii lui.
Acest mecanism apare frecvent în anxietate. Ne putem spune:
- „Dacă vorbesc în public, mă voi face de râs.”
- „Dacă greșesc, ceilalți își vor pierde respectul pentru mine.”
- „Dacă încerc și nu reușesc, voi demonstra că nu sunt capabil.”
- „Dacă mă apropii de cineva, voi ajunge să sufăr.”
Observă că aceste afirmații descriu mai degrabă scenarii anticipate decât fapte deja confirmate.
Din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale (CBT), putem învăța să identificăm aceste gânduri, să le examinăm și să construim interpretări mai echilibrate.
În loc de „Sigur voi eșua”, putem încerca: „Mi-e teamă că voi eșua, dar nu pot ști cu certitudine ce se va întâmpla. Pot să mă pregătesc și să încerc.”
Nu este vorba despre a ne convinge că totul va fi perfect, ci despre a face loc mai multor posibilități.
2. Evitarea ne liniștește pe moment, dar poate menține frica
De fiecare dată când tânărul renunța să traverseze podul, scăpa temporar de neliniște. Nu mai trebuia să se confrunte cu apa, cu nesiguranța sau cu posibilitatea de a greși.
Această ușurare imediată îl putea determina să evite din nou podul.
În psihologie, evitarea poate deveni un mecanism prin care frica se menține. Atunci când fugim în mod repetat dintr-o situație temută, avem mai puține ocazii să descoperim că putem face față disconfortului sau că rezultatul anticipat nu este inevitabil.
Același lucru se poate întâmpla atunci când evităm să vorbim în public, să cerem ceea ce avem nevoie, să stabilim limite sau să încercăm ceva nou.
Pe termen scurt, evitarea ne oferă liniște. Pe termen lung, însă, ne poate restrânge libertatea de a alege.
3. Curajul nu înseamnă absența fricii
Adesea, credem că trebuie să devenim mai încrezători înainte de a acționa. Așteptăm să nu ne mai fie teamă, să nu mai avem emoții sau să fim absolut siguri că vom reuși.
Dar încrederea nu apare întotdeauna înaintea acțiunii. Uneori, se construiește chiar prin experiențele în care alegem să încercăm.
Tânărul nu a așteptat să dispară frica pentru a face primul pas. A făcut primul pas în prezența fricii.
Aceasta este o distincție importantă: curajul nu presupune să nu simțim teamă, ci să putem lua decizii conștiente, ținând cont atât de emoțiile noastre, cât și de ceea ce contează pentru noi.
Desigur, nu orice teamă trebuie ignorată. Uneori, ea ne semnalează un pericol real și ne ajută să ne protejăm. Important este să învățăm să diferențiem pericolul concret de scenariile anxioase și să alegem pași potriviți situației.
4. Schimbarea începe cu pași mici și realizabili
Bătrânul nu i-a cerut tânărului să traverseze podul dintr-odată. I-a propus un pas pe care îl putea încerca.
Această idee se regăsește în expunerea graduală, o intervenție utilizată în terapia cognitiv-comportamentală pentru anumite tipuri de frici și anxietate. Persoana se apropie treptat, într-un mod planificat și adecvat, de situațiile pe care le evită, învățând să tolereze disconfortul și să răspundă diferit.
De exemplu, pentru cineva care se teme să vorbească în public, primii pași ar putea fi:
- Să citească un text cu voce tare atunci când este singur.
- Să își înregistreze vocea și să asculte înregistrarea.
- Să vorbească timp de un minut în fața unei persoane de încredere.
- Să exprime o idee într-un grup mic.
- Să susțină o prezentare scurtă în fața unui public.
Ritmul trebuie adaptat persoanei, iar scopul nu este să se forțeze să suporte orice nivel de teamă. Este să exerseze în condiții potrivite și să descopere, treptat, că poate gestiona situația.
Fiecare pas oferă o nouă ocazie de învățare.
Exercițiu de reflecție: Care este podul pe care îl eviți?
Oprește-te pentru câteva minute și gândește-te la un domeniu al vieții în care îți dorești să înaintezi, dar te simți blocat.
Poate fi o conversație pe care o amâni, un proiect pe care nu îndrăznești să îl începi, o schimbare profesională, o relație sau o situație în care ți-ai dori să ai mai multă încredere în tine.
Răspunde, în scris, la următoarele întrebări:
1. Care este podul meu?
Ce situație evit, deși este importantă pentru mine?
2. Ce îmi spun atunci când mă apropii de ea?
Care sunt gândurile care îmi provoacă teamă? Ce îmi imaginez că s-ar putea întâmpla?
3. Ce dovezi am pentru ceea ce anticipez?
Este vorba despre un pericol concret, despre o experiență anterioară sau despre un scenariu pe care mintea mea îl tratează ca pe o certitudine?
4. Ce fac pentru a evita disconfortul?
Amân, renunț, caut permanent reasigurări sau aștept să fiu complet pregătit?
5. Care ar fi primul meu pas realist?
Ce acțiune mică, sigură și realizabilă pot face pentru a mă apropia de ceea ce îmi doresc?
Nu trebuie să rezolvi totul astăzi. Uneori, este suficient să identifici prima scândură.
Când frica începe să ne limiteze viața
Există o diferență între a simți teamă într-o situație nouă și a ajunge să ne organizăm viața în jurul evitării.
În psihoterapie, putem învăța să identificăm tiparele de gândire care ne mențin anxietatea, să înțelegem funcția comportamentelor de evitare și să dezvoltăm strategii adaptate nevoilor noastre.
Scopul nu este să nu mai simțim niciodată frică. Scopul este să nu îi permitem să ia toate deciziile în locul nostru.
Un gând de luat cu tine
Poate că și tu ai un pod pe care îl privești de mult timp de pe mal. Poate că ai așteptat să dispară frica, să apară momentul perfect sau să fii sigur că nu vei greși.
Dar nu întotdeauna avem nevoie de mai multă certitudine. Uneori, avem nevoie să învățăm să facem un pas în condiții rezonabile de siguranță, chiar dacă nu cunoaștem întregul drum.
Nu trebuie să vezi tot podul pentru a face primul pas. Trebuie doar să alegi conștient care este pasul potrivit pentru tine.
Iar dacă astăzi nu poți traversa podul, poate că poți începe prin a te apropia de el. Și acesta poate fi un început.
Articol realizat în scop informativ și de dezvoltare personală. El nu înlocuiește evaluarea psihologică sau psihoterapia individualizată.
